Parc-ai fi, parcă n-ai fi...
S-au întors toți pomii-acasă
Îmbrăcați in zori de zi;
Numai tu, mamă frumoasă,
Ai rămas in nemurire,
În neant sau în neștire.

Te privesc cu zare-albastră-
Parc-ai fi, parca n-ai fi;
Și mi-a spus căsuța noastră
C-ar putea și ea muri.
Da' i-am dat cuvântul meu:
De mai stă, o mătur eu.

Uite, eu aș mai veni,
Dar când să-ți explic delirul,
Parc-ai fi, parcă n-ai fi-
Și-mi îngheață cimitirul.
Numai ploaia, lăcrimând,
Îmi mai șterge câte-un gând.

Ți-am adus azi o poveste,
Hai să-ncepem a citi...
Dar, auzi, ce pot ei ști:
Că "'nainte mult mai este"...
Ba nu este! Orice-ar fi,
Se termină fără veste!
Lasă cartea, n-are rost,
Parc-ai fost, parcă n-ai fost...
ă