Să plângem azi copiii ce și-au pierdut chipul pe vecie
Și copți bărbați, femei, ce vor avea trup mutilat.
Să plângem pe bunici ce și-au pierdut nepot deodat’
Și îndrăgostiți eterni, rămași fără perechea, mai deunăzi vie.

Să plângem câte vise au pierit definitiv, fără să zboare
Și cât de atroce, multă, a fost durerea dinainte.
Să plângem ultima atingere, ultim sărut fierbinte
Pe buze, sau pe frunte, de atâți știuți, mai ieri doar oarecare.

Să plângem vinovații ce se îmbuibă în cârca noastră, indiferenți,
Interesați doar s-aibă cât mai mult, vampiri de neam, hiene…
Să plângem, c-or muri de atâtea burți, de atâta nesfârșită lene
Și rugi să îndreptăm în sus, să fie morții cât mai competenți!

Să plângem o popie ordinară azi, impostor ortodoxă,
Ce știe doar să fure prea sărac, în fum să-l tămâiască…
Să plângem că tot ne vând gropi, de morți, ei, tagma mișelească,
Că stă ascunsă, pronând ce-i lumina doar de Paște… clerul nostru noxă.

Să plângem hoardele în convoaie oficiale tot mai nesfârșite,
Ce vor sfârși în minciună răstigniți de atâtea, atâtea răuri.
Să plângem perfidia și hoțiile adânci, adânci până la hăuri,
Ce-au împânzit o țară și se cer, ordurile ce sunt… nepedepsite.

Să plângem pe-un pungaș primar, ce-și vrea doar lui mumia prin spitale,
Pe banii mei și ai tăi, ca el să-i țină… și i-a pus deoparte.
Să plângem că-i o viață atât de scurtă, un blestem cu totu’ aparte,
Ca tot cei neavuți să fie mai curând lui Dumnezeu, să-i stea în poale.

Să plângem noi, viii de acum, pe morții noștri, de-acum noi
De-o noapte de coșmar, sacrificați pe altarul lăcomiei.
Să plângem ce-am avut și și-au plătit soborul cast, al nevinovăției…
Dar să nu stăm apatici, că suntem încă mulți… și sunt și eu cu voi!

Să plângem pân’ om seca lacrimi, de nu ne-om cere țara înapoi,
Să nu stăm doar la poarta ”Colectivului”… Să fim cu toții… NOI!!!
01.11.2015