Parcă am tot neamul în război…
Așa-o fi fost când nu eram,
Sau gând făceau unul din doi
Ai mei, ce m-au tot plâns, duream.

Căci neamul meu se împuținează
De atât fugit pe alte fronturi,
Unde se plâng, se căinează
Case să-și facă… stând în corturi.

Și mai dramatic, se subție
De număr, suflete dispar,
Că țara mea nu poat’ să-i ție,
Îi pierde făr’ să aivă habar…

… Îi arde prin maternități,
Focar le face scene, bal
-Din neglijente răutăți
De cer- cei ce îngrijesc… fatal.

E ca un fel de genocid,
Sau moarte către ce-i civil,
Civilizat… Cum fratricid,
Încartiruiți în imbecil.

Poate o fi multă nepăsare,
Dar păsu-i sfânt de la bătrâni,
Pierduți în nepăsat de stare…
’ndeajuns e crima, gând nebun.

Suntem pieirea pe șosele,
Că numai noi n-avem destule,
Noi, ce-am acumulat doar rele…
Facem antumele postume.

Pierim în șanțuri îngropați,
Niște nevăzuți de pe zebre.
Stăm la ghișee încolonați
De atâtea morți… nu-s deajuns jerbe.

Ne pierdem din mintal cultură,
Că pierdere-i, de spiritual.
Suntem, din ce-am fost, o prescură
Ce-o-nmuiem grâu, din sol… Graal.

Ne-au părăsit și popii, lacomi,
Ce odată erau plini de har…
Acum doar pătimași de patimi,
Ne sorbind lacrimi cu pahar.

Se aleg, ei singuri, dintre noi,
Spunându-și, ei singuri, ”aleși”,
Și s-au făcut mulțimi, puhoi,
Din dregători… pentru ei, dreși.

Dar tot ne naștem împotrivă,
Că nu sunt morți la câți se nasc.
Nu-s de-atât boabe în colivă
Chiar de-alții grâu culeg, îl pasc.

Rămânem neostoit grânar,
Ne însămânțăm cu ideal.
Renaștem des, să nu fim rar
Un neam român… măcar vocal!
09.11.2015