Vezi tu, în anii aceia mergeam braț la braț
cu naivitatea
credeam în rosturile lumii în viața
ce ni se desfășura ca o mare imensă înainte
căutam sensurile existenței în materie
în tratatele-cărămizi de chimie fizică matematici speciale
rezistența materialelor și alte și alte
nimeni nu ne spusese dragă M că viața a fugit în altă parte
că sensurile ei nu erau de găsit în tratatele noastre

seara, obosită de căutări
mă retrăgeam în colțul meu din patul de sus
cu tavanul în cap
acolo nu mă mai ajungeau nici spinul electronilor
nici orbitalii nici ecuațiile Maxwell-Plank
mă piteam de numărul lui Reynolds și de cel al lui Avogadro
de formula acidului izovalerianic și de răcnetele madamei Agneta
de la anorganică

era bine în colțul meu sus
acolo mă refugiam cu alți monștri
Tolstoi, Camil, Istrati, Clavell, Fowells ce bruma aveam
că nu prea erau
dar noi îi găseam cand și când
și ne înfruptam cu voluptate din ei
în camera de cămin acolo în patul de sus
era sărbătoare
mi-aduc aminte că tu chiar îl aveai la un moment dat
pe Marquez, toamna patriarhului
ne citeai din ea
luam cartea și dispăream într-un univers paralel
mă amăgeam cu altă iluzie a descoperirii sensurilor vieții
dar măcar iluzia asta nu trebuia s-o învăț pe de rost…