ZIDUL DEPÃRTÃRII







Zidul depărtării,

imposibila pată care mă orbește.

Dar, parcă te aud în mine

cum și sufletul tău oftează,

ecou topit de clopot celest.

Distanța îmi inventează răspunsuri,

incertitudinea mă ciupește

și râde de mine.

Mângâi sublime roze de toamnă,

cu țepi ranchiunoși.

Vor sângele meu ofrandă,

să-mi ierte sărutul ce-ți trimit

pentru genele visului tău,

acum, în noapte,

când îți va găsi însingurarea

după zidul depărtării.