Urcam scările metroului și mi se părea că urc spre nori,
iar, ei, toți, se deschideau pentru mine.
Mi-am deschis brațele și m-am lungit spre cer,
dar mi s-a făcut frig și am început să tremur.

Am realizat târziu că eram pe trotuar, printre oameni
și afară era toamnă.
Mi se părea că cineva, de deasupra norilor,
m-ar fi înjurat și m-am blocat aici, pe trotuar.

Forțându-mă să mă mișc, să mă ridic
vedeam cum se ridică din brațul meu stâng
un vultur care mult zbura înainte.

Vedeam cum se ridică din brațul meu drept
brațul meu stâng din care
se ridica un vultur.

Mi-am spus că sunt treaz în sfârșit.
Mi-am spus că pot să mă înalț
când, din spatele meu,
mă strigă un vultur ținut în lesă
de-o doamnă care, mi se părea,
îmi făcea cu ochiul:

- Domnule! Domnule! V-a căzut umbrela!
Deci din cauza asta mă plouă! Mi-am zis.
Din spate un vultur ținut în lesă:
- Domnule, v-a căzut umbrela! Domnule!

Da! A căzut, nu-i așa?
mi-am spus văzând cum din brațul meu stâng
se ridica o pulbere de stropi,
cum din mine, tot, se ridica o pulbere de stropi,
cum din doamna cu lesa, cum din tot, cum din toți
se ridica o ploaie rece.