Teatrul Nostru,
gata,... este,...
nu mai este o poveste.
Are Julietă și Romeo,
este jucat ca la rodeo,
la bloc și nu la balcon,
este astăzi de bonton.
Are și scară spre infinit,
pe care urci cu gândul,
și cobori cu timpul.
Freddy, mereu tăcut,
de jucat foarte plăcut,
text nu ai de învățat,
și mereu ești mângâiat,
că bărbații vor, tot timpul,
să îl joace toți, cu schimbul.
Cum prevede Nostrdamus,
se vinde și un Stradivarius,
dar când puneau prețul la cale,
hop,... cu poliția pe cărare.
Culmea navigării pe calculator,
să facă prin soft... și un viol!...
Codrul verde
nici nu se mai vede,
căci este negru și plin de ciori,
nu vin spre tine, nu te atacă,
te înveselește, nu-ți dă fiori.
Există, totuși,
și un pom verde,
al iubirii ce nu se pierde.
Cine nu știe
să se comporte,
primește un prostavenin forte.
Femeile nu sunt închise,
cu gardul,
se țin aproape,
cu cardul,
iar bărbații,
cu miros de femeie,
tânjesc după Elena,...
femeie cu scânteie!...
Peste toți și peste toate,
este Claudia Motea,
ce ne învață cum poate,
când cu țipete,
și când cu șoapte.
La mulți ani și sănătate!