în pântecul verii

În pântecul verii ce-și lasă povara în toamnă
Pumnale de plumb se strecoară cu lașă vigoare,
Din nucii atinși, în bejanii trec frunzele arse
Ce-ascund în nervuri amintiri despre dragostea pură.

Din gropi, încă verde, ridică din țarină iarba
Priviri către frunza din nucul ce sfâșie cerul
Cu brațele goale și foi se adună în valuri
Când ochii-mi rămân agățați pe un petic de brumă.

Aprind o țigare, chibritul cu foc între frunze
Îl las și îi fac un culcuș să îmi ardă tot dorul,
Iar focul zâmbește primindu-și în geamăte jertfa
Când fumul se-nalță încet ca un stâlp în tărie…

Din valuri rotunde în care te văd, la chemare
Cum vii să-mi dansezi și domol să-mi oferi piruete,
Apari și-mprejuru-ți se-ntind strălucind funigeii
Și trupul ce nu-i se îmbracă-n argintul din fire.

În oul născut din rotirea prin fire și vise
O iarnă întreagă Pandora va sta-n așteptare
Þesând trupul alb ce va naște o nimfă driadă
Ce fi-vei chiar tu renăscută în palme-mi și frunze

În părul de aur curgându-ți pe umeri prin verde
Lăsa-vor luminii, ca pradă , șiraguri de floare
Când eu mă voi pierde în cerul rotund printre păsări
Sădind pe pământ numai cuibul din palmele mele.