NELINIȘTITUL MEU APUS

În care inimă-aș putea să îl ascund,
Sub care cer trecut, sărat sau dulce,
Neliniștitul meu cu chipul blând,
Prin lume răstignit în loc de cruce ?

Născut devreme-n altă crudă viață,
Dintr-o vioară mamă și-un tată neștiut,
Pe obosite coarde zâmbind o dimineață.
Mi-a botezat tăcutul de nimenea știut.

Și multe vieți mi-au alăptat cuvântul,
Mi-au încolțit și aripile-n glastră,
E mama trează încă și încă bate vântul
Și noapte-aștept s-adoarmă la fereastră.

Voi ridica un pod din piept până la stele,
Să las poemele născute-abia să treacă
Și-mi pun dorința-n versuri de nuiele.
Până la pragul tău și-apoi să-l treacă.

Deschide-ți inima, să îmi ascund trecutul,
Prezentul poartă astăzi chipul tău,
Vreau mâna ta să-mi poarte răsăritul,
Și seara arde-n sobă apusul meu