mă voi ivi alergând ca-ntr-un ritual de felină
cu un soi de disperare
cu fața goală de timp
doar ochii vă vor spune totul sau aproape totul
despre neliniști
despre sângele care nu mai vrea să vorbească despre moarte
ghemuindu-se în fiecare rană de frica transparenței
acoperinu-mă ca o crustă de noi rătăciri

mă voi părăsi schilod și timid
încolăcit între preaplinul lumii și golul din cer
de gâtul răzvrătirii căruia-i aparțin
ca un orb întunericului

mă voi regăsi undeva în sângele tuturor
și voi începe să cred că totuși exist
deși aștept să fiu ucis în mintea mea cu pietre