A fost un grăunte de viață,
De ce l-ai strivit cu ironie ?
Creștea eterna emoție vie
Deasupra capetelor luminate,
Circula pasiunea către cetate
Una clădita pentru subconștient,
Zidurile sunt făcute din tristețe,
De ce nu ai mai lucrat atent ?
Grădina era populată de indolență,
Florile indoliate, apa era încarcerată,
Sentința mișelească, a fost una coruptă,
Pentru aerul bătut cu răutate,
Cand tufișul striga în gura mare
Ca nu mai e neam cu acea plantă,
De ce ai spintecat umorul ?
Doar ca sa devii pictor îndoliat,
Un negru și alb înflăcărat,
De ce ai depus actele de divort ?
Fiindcă ești orb și nu simți amorul?