Prea alb în părul meu e timpul,
Mi-s aripile îmbâcsite-n humă,
Și salcia ce-mi ocrotește chipul,
În dimineti imi plănge-n brumă.

Îmi fac o daltă dintr-o călimară,
Și-o aripă o țin cu-o rugăciune,
Cioplesc încet, încet să nu o doară,
Din ea, o cruce, ce nu va apune.

Pe umăr palma ta simțeam copilă,
Când în robie versul meu zăcea,
M-ai sărutat pe fruntea de argilă,
Și dragostea din tine-mi poruncea.

Tu, ce-ai visat să fii în viață astru,
Tu, ce visezi să fiu la brațul tău,
În călimară naște ceru-albastru,
Scrie-mi în vers aici destinul meu.

Aripa ta în semn de cruce, lasă,
Și tot ce poate-ajunge un blestem,
Cu aripile mele de mireasă,
Iubitul meu în versul tău te chem.