ROZ


Și generația mea a început
să-și scrie numele și anii, cu negru,
în dreptunghiuri clasice
sub întunecata voaletă de humă.
Cântecul vieții își continuă refrenul
fredonat în teme cu variațiuni minore,
cu repetabile note false,
pentru fiecare fanatic pretins interpret
aplaudat când și când de soare și lună
cu bunăvoință și plictiseală.
Relieful încă mă mai ține la vedere
îmbogățit cu umbra mea
din ce în ce mai obosită.
Cu oarecare efort recunosc
străinul care mă locuiește,
curios să vadă cum, când și la care frontieră
mi se va confisca respirația.
Îi zâmbesc tandru
și-i desenez o lună cu mustață roz.
Nu-mi place culoarea roz!