conjur treptele scării să vină
cu toate
în fața intrării în gara de lut de unde
expresul
uitării mă agață tăcut când încerc să petrec
nevăzut prin arterele zării
din furnal către cer să vină
toate treptele scării
să se-așeze legal după legea
brodată chirurgical
cu acul încins de pe timpul în care iubeam
necuprins pe oricine zâmbea
iar mama încă
suna a cristal.

sub pașii mei speriați de strigoiul erorii 
îmi doresc să se-adune iar eu
hibernal
să adorm prima dată
treptele scării să mă poarte în sus

elicoidal

înfiletat într-un pom
al mirării
răsărit luciferic în Edenul local
se înserează mai mult ca oricând
am nevoie de treptele scării de
orice minut
memorabil solid, de râs, de plâns,
doar să-mi țină piciorul

e de mult un incendiu aici, îmi trebuie-o scară să trec peste zid, peste
zidul perfid și rotund al alienării.