ne cucerim cu vorbe deloc premeditate
venite de undeva de departe
poate
din imaginația rapsodică a unui dumnezeu jovial
umplându-și timpul cu faptul divers și hobby-uri desuete
poate
dintr-un sentiment amânat,
ascuns în subconștient, eliberat precum o sămânță din zborul păsării gânditoare
poate
din regulile nescrise ale unui joc cerându-și dreptul la nemoarte
chiar în virtutea trișării,
a necesarului de a avea o formă, un ideal, un timp, un loc, un nume

un fond sonor acoperă temporar singurătățile, târziul, non-sensul
uităm pentru o clipă și lumina lasă dâre albastre pe covor,
pașii îngerului de pază,
hoardele cerului reînnoind măduva precum primăverile pajiștea
nicio durere, niciun resentiment
leagăne uriașe ne lovesc tâmplele de cosmos
auzim cum trosnesc rădăcinile înspre floare,
băltoaca timpului înspre veșnicie

doar un vis?!!

prin fereastra de funingini deslușim
eu,
amprenta păcatului intrat în oase ca un virus letal
tu,
silueta îmbălsămată a femeii frumoase și grave
între noi,
scheletul nunții mascând imperfect blancurile,
vidul țesutului lăuntric
detalii de primă pagină în note de subsol,
o vigilență luată prin surprindere,
o lăsare în voia întâmplării,
o ignorare a esențialului,
prezentul ambiguu, aproape străin

și totuși și totuși...

încă
ne bem cafeaua vișinie în sufrageria noastră
ca o arcă suspendată și vie
încă
pot să-ți apar desculță și caldă
în visele tale de adolecent irecuperabil
încă...