singurătatea alăptează la sânul tău
materii vâscoase de tăcere
timpul îți suia în spinare
erai o iapă albă ca o iarnă
îmbrăcată în omăt de vise
ridicam din umeri la de ce
sihăstrești când lumea e plină de lume
ai ancorat în portul singurătății din lene
de viața asta inoculată cu veninul trecerii
clipa dansează valsuri uitate
în găvanul ochiului minții
privirea de ciclop din frunte
oglindește lumina insinuată în starea de verde