Se năruie iluziile, cercurile se-nchid cu nasturi de aur,
trec în zbor păsările dimineții de smarald.

Tălpile mele privesc drumurile și le simt la pândă.
Gleznele tale subțiri atrag fluturii înserați.

Ezitarea fuge jupuită de speranță.

Un lichid tare ne hărțuiește simțurile, ne pune capac
până se sting lămpile în oglinzi obraznice
somnul se îngălbenește de vise.

Tu-mi pui semne pe umăr, sufletul îl scoți la plimbare,
afară plouă repede cu piatră.

Ne iubim fără să deosebim curbele dintre noi,

suntem în același cerc închis cu nasturi de aur.