îmi fac puțin curaj
să desprind bandajele acestei povești
pe sub care liniștea colorează gânduri sinucigașe

un război al efectelor cu dublă regie/tu
pe stâlpul de înaltă tensiune
privești în sus și nu spui nimic
nicio revendicare nu tulbură
pieptul bombat al dumnezeului nostru de cauciuc

țepene
degetele-mi desenează o scară
să urc
poate nu mă vezi
poate
treptele sunt puține

la baza stâlpului drumul se rostogolește
un cerc de flăcări
oasele pocnesc în osteoporoze autumnale
carnea e scrum

numai vocea
insulă sonoră locuită în aer de păsări
numai vocea te roagă
cobori

și spleenul împrăștie deșert negru
pe străzi pe clădiri
pe inima mută a lucrurilor

închisă
ușa casei prinde miros de buchet oxidabil
crește în punți de iederă crudă