Zburdă-n păduricea lui,
Iepurașul cu cinci pui,
Veseli și netulburați,
Alături de alți confrați.

Pe sub tufe relaxat,
Șade ca un împărat,
Bursucelu-n dungulițe,
Țup, în aluni, veverițe!

Ici, alături în urzici,
La răcoare, moș Arici,
Sforăie încetișor.
Hârciogul, într-un picior,
Țopăie și-i fericit
Că e codrul înverzit,
Iar un cârd de căprioare,
Pasc tihnite la izvoare.

Mai în vale, grup de vulpi,
Vorbeau c-o haită de lupi,
Că au codrul generos,
Trai plăcut, armonios,
De ani buni, și tare-ar vrea
Nimeni a nu-i tulbura!

Uf! zvoni mistrețul, joi,
Că zărise un convoi,
Năvălind spre tihna lor,
Alte animale-n zor,
Valuri, valuri, zi de zi,
Și nu-i poți nicicum opri,
Căci în codrul lor iubit,
E război, haos... Cumplit!
Un noian de migratoare,
Vin flămânde și murdare...

Forfotă e-n codrul tot!
S-au strâns liderii, un lot,
Dezbătând precipitați:
-Vin droaie de imigranți!
Datoria-i să-i primim,
Rentă să le oferim,
Adăpost, confort, în fine...
Să-i primim cum se cuvine!

-E uman! șoptiră toți...
Mulți au dovedit că-s hoți,
Leneși, răi, pretențioși,
La muncă nu pot fi scoși,
Că au rentă nobilă,
Și stau ca o ”mobilă”.
Trec zile cu-ncetineală,
Ei pe net în lâncezeală...

Animalele cu drept,
Se revoltă mai discret:
-Noi ca slugile muncim!
-N-avem voie să crâcnim!
-De sunt bine, sau bolnav,
Tre* să robesc ca un brav!
-Eu întreb, în codrul nostru,
Cine-i șmecher, cine-i prostul?

Ursul decretă voios:
Când vreau să fiu ”puturos”,
Mă declar refugiat
Și de muncă am scăpat!

Morala-i aici, aproape,
O pricepi și fără carte!