cădea din cer - eram închis într-un sanatoriu și
nimic nu era mai nobil ca lipsa de compasiune.
Se spune că dacă ești mort și vezi aceleași lucruri
pe care le vedeai viu, ai murit în zadar
- vedeam în fiecare zi aceeași bilă căzând
undeva în spatele dealului din depărtare.
"Vă rog să-mi permiteți să vă povestesc viața,
de la început la sfârșit, până ieri sau alaltăieri,
când am murit degeaba și nimeni nu și-a dat seama."
Și iar m-au legat în poziția din care se vedea bila căzând.
Deși murisem, nu eram atât de mort încât
să-mi pese - micul disconfort nu mă făcea
decât să lăcrimez și să mă zbat ca o curvă
căreia intuiția i-a spus că va îmbătrâni negreșit.
Era iarnă - toți ne întrebam de ce merii înfloriseră.
"Permiteți-mi să vă povestesc măcar o parte
din viață, până mai ieri sau alaltăieri,
când am murit degeaba și nimeni nu și-a dat seama."