agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1821 .



Autoportret cu prieten imaginar
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [do_minus ]

2016-05-25  |     | 





În luna mai,
cu bicicleta cea roșie
poetul iese la plimbarea de seară,
cu tricoul său roșu pe care scrie
“keep calm &
love
me”.

Cu drona setată pe imagini rurale
poți da căutare, la modul facil:
“câmpuri de rapiță”, „poet”, „plimbărică”.

Și iată-l: din spate, din lateral,
razant, la nivelul gambei lucrate;
un exemplar reușit al speciei cyborg,
o minune a lui Allah,
și, nu în ultimul rând,
un asasin sentimental de elită.


Pedalează cu ochiul în sus,
cu ochiul închis,
cu ochiul întors către sine.
Roșu punct, în mișcare.
Ca și cum poetul nostru, prin simpla lui trecere,
înjunghie câmpia din care țâșnește apoi sângele,
în firicele zglobii, din care apar
vrăbii, femei, șerpi,
păuni, cerbi lopătari, minotauri,
și alte ființe aflate în proprietatea Domniei sale.


Poți, dacă vrei, să-i auzi gândurile,
să-i modelezi poezia
sau măcar să-i imprimi o anume direcție a facerii.
Pentru aceasta, îngână cu el, repetă într-una:
“O, ce sânge e-n toate!
Binecuvântat cel care pierde!
Și cel care se lasă pierdut!” etc., etc.

Dar iată ce vede poetul, lângă izvor
(sugerez să dăm zoom-ul la maxim):
două inele, lăsate zălog, asfințitului, preaiubitului.
Galben lichid, jur-împrejur.
Roșu vânt, rotund și adânc.

Cu gândul la iubirile sale, pe rând le încearcă poetul.
Galben lichid, pe ochi și pe față.
Roșu vânt, ca tine, odată.

Apoi își spală poetica sa față și din peisaj se retrage,
cum s-au retras apele Mării Roșii din fața lui Moise.
(Adevărul științific e faptul pur al dispariției sale
din raza vizuală a dronei.)

Spală-te și tu în apa lui,
Spală-i picioarele, cuprinde-le în părul tău lung!
Urcă în spatele lui! Ascultă sângele lui, și mai puțin
pe al tău!

Și la culcare, după stingerea tuturor programelor,
nu uita că arhanghelul Amin
neobositul său prieten de seară,
desenează rânduri-rânduri
de rapiță-naltă,
în vaza ta preaiubită, cumpărată din Efes.



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!