cică stătea un măgar la o șuetă cu sine
și-și spăla în apa gurii cuvântul
cel adus din vertebra cervicală a rostirii
înspre pământul spuselor unui alt măgar
puțin gnostic la vorba de căpătâi
și astfel plin de vitalitatea oarbă
a plinului de sine
de i se vedeau măgăriile trupești
în ipostaze inflamate

măgare,
zic,
fuduliile tale tot cu timp se îndoapă