O mireasă minunată,
Doar cu-o urmă
De machiaj,
Fără voia ei furată
Și-aruncată-ntr-un garaj,
Gândea trist
Și cu temei
La iubitul dânsei mire,
Neglijent, malagambist,
Căruia nu-i stă în fire
Să obseve lipsa ei,
Cum ar fi de așteptat.
Să fii fost ea părăsită,
Chiar în noaptea nunții
Sale,
De un soț dus în ispită
De o lume,
Fruntea frunții,
Ce-l umplea
Cu osanale?