ci în crepusculul de noapte mirii
păcatele de carne iar își ceartă
suind o vană-a trupurilor hartă
în forul din oglindă al fiirii.
adus de viu aproape-n prag de artă
e gândul spre a tot dumnezeirii
nu e al meu, e-al faptei cântării
deși tot umblu cu oca deșartă

în mine-s bătălii pe-un ciot de minte
curat s-apar în creștet de lumină
în spasm de-al vremurilor oseminte

n-aștept destul femeia mea să vină
în albe foi cu vorba să m-alinte
când iarba iarba mi se cerne-n rădăcină