gând suspendat de pleoapa cuvântului
ca orice clipă veselă
sau ca o mască a răsucirii nevoilor
lemnul icoanei cântă

te duci lumânare cuminte în fața ei
și arzi
în întunericul sălilor mari
nu te mai pierzi
te risipești
adunându-te într-un singur cuvânt

răzbate ora
veșmintele îngerului
iar aripile
învelesc și ele piatra din mâna ta
prinde glas

tu alegi tăcerea
ca un mim care a ordonat replicile ei
odată cu
gesturile liniile punctele
arcele de gânduri

am scăpat de reflectoare
câtă bucurie
într-o scenografie aproape
de absurd!
exclamă el
mimul cuvântului dintâi

în el cade totul la final
și el

Anne Marie Bejliu, 10 iulie 2016