doar astăzi mai sunt un cavaler rătăcitor
prins între două lumi fugite și ele de prea multă
frică de viață,
castelul mi-a rămas în vetustul cartier al vremurilor
în care femeile au sufletele tatuate în roșu
și-n care nici umbrele n-au rămas nerănite de zbor

o Doamne, fecioarele Tale ne nasc a doua oară
prunci ai unui recviem nescris încă,
respirăm un aer al unui alt ev, mai tăcut
parcă poruncile Tale rămân doar amintite-n cărți
nebuchiste temeinic, adăpând în van iluzia nemuririi

suntem un plug ce zgârie pământul fără brazdă,
în genunchi în fața rodului ce va să vină
și încă o dată răpuși de sfiala florilor Tale
ce este păcatul, Doamne?