sub norii de beție-s intemperii de vise
în mațele divine sunt ai veciei fluturi
că Domnul te iubește de silă când te scuturi
și nu le scrii, în toană, pe cele ce-au fost scrise.
în zori coboară pacea, doar cucuveaua țipă
de viață ori de moarte în morb de dimineți
în așteptări de tine mai trece-un colț de clipă
dar tu tot depărtarea la sânul tău înveți.
ritos aduc psaltirea în creier la pătrat
nimic de zis în toate aceste line fracții
de încălțat în suflet la tine am intrat
pe când iubirea noastră nu sta în putrefacții.
ci mai aduc în urmă o ultimă rostire,
că-mi ești icoană vie, ci nu de mănăstire