Se-ncinge căldura și se coace verdele crud,
adieri fragede și umbrele caută
să ne alunge toropeala.

Nimic nu se mișcă, peisajul pare static
înserările capătă scuturi răcoroase,
diminețile au ochii limpezi de iubire,

nu știu
cum să mă împart și ce să acopăr
când măsură nu am.

În zile surghiunite în arșiță regină apare apa
în care înflorește pielea pe trup,

de sânge mâinile murdare nu se curăță
dar se înnobilează de sudoare,
închid în pumni voința de reușită.

Degetele de fosfor vibrează pe clapele inimii
cât să-i mai furi o noapte de dragoste
femeii cu surâsul nostalgic.

Așa prind glas cuvintele
șoptitoare cristalin peste ape,
de se transformă în cântec
pe buzele-i moi.