Pipăind pe șolduri ziua
zise,
iată cum se rotunjește lumina
și curge vertical în amiază,
de umbra se retrage în sine subțiată
în propria spirală de mătase.

Semne nu sunt pentru utopii de sare
doar gândurile se înalță la esențe
într-o logică formală până la capăt.

Sunetele ce nu se leagă prind conturul
din care beau aura verii.

În inima pietrelor domnește tăcerea,
peste fața lor apele trec ca și drumurile
și nu se știe unde ajung.