În Gustar, vara s-agită
Că pe bolta cu senin,
Un nor lungăreț, aldin,
Tușește ca la bronșită.

Lângă el, îngrijorată,
Mama-Nor s-a alipit,
L-a vegheat și oblojit,
Și-a chemat uf, disperată,

Patru nori, medici cu faimă,
Din apus, și încă opt
De la est. Parcă-i răscopt,
E uscat de-abia îngaimă:

-Vreau să-mi văd frații pe boltă,
Alipiți în jurul meu,
Că-s bolnav și-mi este greu,
Tusea mi-a stârnit revoltă…

Mama-Nor asociată
Cu un nor posomorât,
În goană au pogorât
Peste lumea adiată.

Au chemat norii în pripă,
Și tunând și fulgerând,
S-au aliniat curând,
Deșertând, făcând risipă,

De lacrimi și de durere.
-Frățioare, am venit!
Hai, Noruț, l-a hârjonit,
Bolii nu îi face vrere!

Au strigat zguduind cerul,
De crezi c-a plesnit pe loc,
Făcând zgomot, zvârlind foc,
Cruzi, sălbatici ca și herul.

Hăt! într-un fundac de boltă,
Astrul palid s-a uitat,
”Vara m-a amanetat,
Nici n-a strâns a sa recoltă…”

Un trăsnet îi rupse gândul,
Și se duse pân* la fund,
”Oare unde să m-ascund?
Mă zdrelește în tălpi, prundul…”

Au plâns norii, nopți și zile,
Au umplut izvoarele,
Bălțile, căscioarele…
Astfel nu scriam pe file.

Spre apus, în cap de oase,
Norișor șezând pe pat,
Liniștit s-a ridicat,
Și pe mamă o descoase:

-Au plâns frații de durere?
Câte zile au jelit?
Serios, s-au perpelit
Năvălind cu-a lor putere?

O țintește și așteaptă.
Mama-Nor i-a confirmat,
Și tare s-a bucurat,
Și se așeză pe-o treaptă,

Ici, în pragul casei sale.
Palid și înfiorat,
De slăbit, eter curat,
Apoi a pornit agale.

Soarele îl încălzise
Și îl întremă cu drag.
Lângă Mama-Nor în prag,
Aurora scrise, scrise,

Ce-i istorisi odată,
Când era cât un puiuț,
Despre boala lui Noruț;
Măicuța…nelegănată!