Mamă pune-mi în gânduri bucuria,
credința în trăirea simplă,
îndepărtează de mine răul
și așa cum faci pâinea, fă-mă bun,

dă-i sufletului meu ce-i pentru suflet!

Lasă-mi în trup semnul tău distinctiv,
vorbele tale nu se repetă se scriu
cu iubirea în care mă acoperi
până când totul se va uita.

Mi se colorează visul capătă reverberanță,
e tot mai aproape de căpătâiul tău,
se furișază sub perna ca o inimă moartă
peste care pământul e o metaforă vie.

În mine mamă, tu ai fost privighetoarea
cu dimineți de cântec
ce nu se mai întâmplă.

Nu pot spune mai mult decât rotundul
în care m-ai crescut în miez șoptitor
cu lumina jupuită de penele întunericului,
de mâinile tale au rămas ramuri înflorite.