Mi-am găsit îngerul înjunghiat în iubire,
cuțitul trădării i-a tăiat și aripile celeste
și-nsângerata tristețe se ruga iertării
împreună cu tăcerea nopții.

L-am ridicat încet de pe pragul morții,
mi-am smuls din suflet toate speranțele,
i le-am așezat pe altarul frunții
și i-am cântat în șoaptă “Una furtiva lacrima”.

Încă mai respiră amintiri, a întredeschis ochii,
m-a privit cu milă în inimă și mi-a cerut
să-i fac un ceai cu esență de singurătate,
îndulcit, doar un pic, cu vorbele tale de credință.

Spre uimirea mea, deodată s-a ridicat, parcă renăscut,
mi-a zâmbit și mi-a spus: Ia aripile mele,
învață să zbori si pleacă la Dumnezeu,
că te așteaptă! Dar poți alege să mai rămâi aici,
din nou martir, în clepsidra sărăcită a destinului tău,
până când nisipul ce vei fi îți va ascunde umbra!

Ajuta-mă să aleg!