Gândurile mele înspicate de rod
cu arome din ținuturi străine
îți frăgezesc așteptarea dospită-n șoapte
unde ademenită te grăbești să vii.

Apoi visele ca merele îngălbenite-n verde
cu miros de mir proaspăt,
în lumina intinsă pe pieptul diafan
înmugurește toți arborii din mine.

În amiaza c-un cireș înflorit,
în boarea suavă scăpată din înveliș,
cuvintele se preling pe hârtie
din sufletul, călimară albastră.

Se risipește orice îndoială,
de plutești asemeni fluturelui alb
până-n unghiurile transparente ale ființei,

și rămâi topită-n cristal de lumină
cu inima la locul ei în el
ca o regină dăruită poeziei
în regatul de miere al limbii române
mereu curată și tânără.