Căzut într-o letargie boierească
străbat somnul prin poezia nopții
cu singurătatea ruptă din memorie
într-un tunel de cramă domnească
unde totul se pune la cale
într-o luptă bahică cu tăieturi de sabie.

Starea de bine în care am înotat prin întuneric
era mai mult o alunecare în pahar
devenit un animal de pradă gata să devoreze
pe cei care nu cântau în același ton melodia
fără niciun instrument
doar cu un dirijor
întors pe dos.

Și cum să ne protejăm de neputință
când totul se rotește,
rămânem să înghițim cu calm infamia
pe care n-o suportăm.