Nu-s întâmplări
în versurile acestui poem
cu arome de struguri copți
în teascurile luminii
șoptind gravitației plăcerea
din dulcele mierii,

pulpă grasă în ulcele de lut.

Ecoul dă contur melodios și înalt
în bucuria care topește spiritele,
simetrie imaginară fără trup,
spirale cu arcuri deschise
treaptă cu treptă să urce-n cântec.

În tăcerea sfârșită-n fagurii timpului
urmele răbdării capătă nuanțe,
se rotunjesc verbele cuvintelor în altare,
totul devine solemn
ca-n fața unui înțelept.