zi de zi îi expira timpul
el lăsa pe fiecare filă câte un cuvânt
sau cifrele tainelor sale

nici el nu mai știa de unde vin
toate acele cârduri de păsări tot mai rare
în timp ce hrănea ceasurile
cu sinele zdrobit între ziduri

lăsa în urma lui mirul cunoașterii
și pentru că iubea copacii
ei îl primeau în dansul lor de câte ori
le promitea picătura de apă
lăsată mereu la rădăcina vieții

am intrat în căsuța de piatră
am simțit cum zâmbetul lui învelea
toate punctele întunecate ale coliviei în care
sufletul lui respirase mereu bucuria de a fi om

în mine timpul și-a pierdut aripile
am rămas pentru o fracțiune de gând blocată
chiar dacă toate simțurile îmi erau în alertă

știam că trăiește. știam

am făcut un pas spre niciunde
și m-am oprit în fața zidului
pe care el lăsase amprentele
tuturor zborurilor pe care
le numea atunci plajele inimii sale

în fiecare fir de nisip am intrat
simțindu-i iubirea
în fiecare fir de nisip am pătruns
visând perla pe care el
o tot sculpta șlefuia în plin vulcan creator

m-am trezit în afara căsuței de piatră
cu mâinile pline de dor mângâind aerul care
îmi povestea înnebunit despre zborul lui
printre scoicile de platină
ale cerului

Anne Marie Bejliu, 25 septembrie 2016