Am avut un plan al fericirii, harta lui era pe spatele tău

În fiecare dimineață mergem tiptil pe șira spinării
Mă uitam în stânga și-n dreapta nimeni să nu mă recunoască
Și eu săpam, săpam, zi de zi, asudam, seara mă întorceam
Tot cu mâinile goale, puneam apă, apă multă, să scot mai ușor
Rădăcinile iubirii din tine, să le scot și să le mănânc
Eram singură în mijlocul acestei păduri, nici animalele sălbatice
Nu se apropiau de mine, nici lupii, de oameni nu putea fi vorba
Și eu săpam, săpam, până degetele au degerat și eu săpam
Cu cioturile, cu umerii, cu ochii, până n-a mai rămas nimic din mine

(Oamenii care scriu despre iubire ar trebui să trăiască la nesfârșit
Asemenea îngerilor, să aibă pielea mătăsurilor din Rai
Dar eu nu scriu despre iubire :))

Nu mai am nimic, doar semnele învierii niște chingi peste inimă
Tu ai fost o fântână, m-am aruncat în tine și m-am trezit
De partea cealaltă a Pământului unde era mereu vară
Și oamenii se iubeau neîncetat, neîncetat, se hrăneau
Doar din cuvinte culese dimineața când roua iubitelor
Aluneca de pe frunțile lor încă adormite, neșterse de soare
Îți pregătisem o viață frumoasă, ți-aș fi uns corpul cu ulei de cocos
Și ți-aș fi dat să mănânci struguri și smochine
Nu trebuia să faci nimic, doar să respiri, să respiri din plămânii mei