Zvon de întâmplare norocoasă,
n-am venit să întâmpin
vestitorii dimineților cuminți
de la ferestrele uitate deschise
și pe cine sărută razele
când ești plecată?

Fără să mă plâng, ochii te caută
în fiecare obiect căzut
când amiaza zace bolnavă la umbră
și orice mișcare stă-n echilibru
pe frunzele plopului înalt.

Timpul se înserează în zbor
și mintea nu-l mai măsoară
doar trupul se lasă dus la sfârșit
fără să descopere sensul
pentru care se luptă.