Orologiu-arată 7 jumătate.
Acele-n cadran de parc-au murit.
Pe străzi e zgomot. Orașul-furnicar
Zvonește-n van că iată s-a trezit
Și-mi vine-un gând: dar poate n-a dormit?
C-un gust amar
Cafeaua e uitată într-un colț de masă-
Și-așteaptă-n tihnă moartea-
Adică să o beau și să fug din casă.
În alt colț i-aruncat-o carte
C-un semn în ea- nici nu mai știu de când...
Cu o privire peste ea fugind
Zăresc un titlu: „De demult și de departe”.
Și iar un buletin de știri-
Ce ieri a fost, ce azi va fi-
Banal, dar parcă totu-i nou.
Din radiou sun-un ecou-
Îl închid.
Și iarăși totul a amorțit.
Ba nu- deșteptătorul sună.
E ora de sculare. Știu
Că el a întârziat,
Dar sună iar zglobiu,
Și sună, sună-ntr-una,
Sună enervat!
C-un gest iritat
Îl arunc pe geam.
S-a izbit de șosea.
Miriade de cheițe acum zac printre mașini
Ce trec în goană.
Azi noapte a plouat
Și mă izbește-n față un miros de asfalt,
Iar vântu-mi intră-n casă
De soare alungat
Și se ascunde-n pat.
Pe străzi aleargă timpul
În rând cu trecătorii,
Își caută o gazdă
Ce l-ar adăposti-
A obosit să zboare și parcă ar dormi.
E verde-n semafor
Și iar se-aud claxoane
Ce cântă cu dor
Mașinilor din față.
Un felinar în parc și-acum mai luminează:
A vegheat amorul a doi îndrăgostiți
O noapte-ntreagă. Și-acum l-ar mai veghea,
Dar e zi deja
Și ei sunt prea cuminți.
Se stinge plictisit și-oftează.
Mă cheamă ziua
S-o provoc.
Îmi beau cafeaua
Și-ntru-n joc.
Visez la străzi
Ca un hoinar.
Închid ușa
Și dispar.
Dar unde?