Pe-aleea de castani, sub vânt nebun,
Cad frunzele rotindu-se în cerc.
De ce se duc? Nici dac-aș ști, nu spun -
Să le-nțeleg, nu vreau să mai încerc.

Chemate sunt de iarna timpurie
Și de povești pierdute-n primăveri...
Să stea? Să zboare? Cine să mai știe?
Că sufletul e plin doar de poveri.

Pe-aleea de castani cad frunze gri
Și vântul plânge trist în urma lor,
Când toamna nudă le va ponegri
În alb se vor ascunde - până mor.