dimineața
viața îmi pare un șotron jucat cu piatra funerară
pe muchia monedei
în jurul dozatorului de cafea
un șotron jucat până la dezmeticire



apoi verb lângă verb
înalț schelele pentru reabilitarea lumii
gălbenușul aruncat de Dumnezeu pe cer
îmi completează micul dejun
îmi ține de foame
până la sandwich-ul cu salam
care hrănește speranțele
până vine
seara- desfăcătoarea de sticle
mă îmbăt
aliniez dumnezei goi la zid
(pare un photoshooting pentru sfârșitul zilei sau sfârșitul lumii)
îi dojenesc cum o făcea bunica
la țară
cu noi
în nopțile de iarnă
când în sobă lemnele prea puține
și amintirile ei trosneau
să ne încălzească zbenguiala:
"stați dracu mă cuminți
nu auziți că se dau câinii peste gârlă
sigur se întâmplă ceva"