parodie după
A stat ninsoarea
de Ileana Mălăncioiu

Ai stat la ușă, ai stat in genunchi, ai tot stat,
Degeaba, nicio șpagă nu mai poți
S-o dai, în mod cinstit, cui ar fi meritat,
Pentru că cineva ne-ascultă pe toți.

Du-te, de-apuci, într-o țară mai coruptă,
Nu sta ca un boxer cu nasul turtit,
S-au scurs mulți ani de cădere abruptă
Iar tu tremuri la cel mai slab ciocănit.

Târât neîncetat dintr-un dosar în altul,
Ca să nu-ți devină viața un iad,
Speriat, la sfârșit, vei sări din înaltul
Ghilotinei unde capete cad.

E de la sine-nțeles că va fi deranj mare,
O să cadă mulți ca niște popice,
Iar tu vei fi – dintre cei puși la păstrare –
Ultimul pe care o să-l ridice.

poezia parodiată

A stat ninsoarea
de Ileana Mălăncioiu

A stat ninsoarea, a stat viscolul, a stat tot,
Nimic nu mai pică acum nici din cer,
Nici de pe-acest pămînt, oricît ai aștepta
La fereastra albită de ger.

Îndepărtează-te, nu mai spera, nu
Mai sta cu nasul lipit de acel geam,
S-a dus și ea, s-a dus și tinerețea, s-au dus
Și iernile înfrigurate în care treceam

Alunecînd încet dintr-o vîrstă în alta,
Dintr-o viață în alta, dintr-un iad
Mai înfricoșător ca însuși iadul
Acolo unde sufletele cad

Așa ca de la sine, fără să le mai pese,
Cum cad ninsorile peste o cruce,
Cum cade ochiul unui muribund
Pe ultimul lucru care se duce.