Nu plânge dragă codru
Chiar și când frunza-ți cade
Rămâi mereu tot mândru
Cu fruntea în cascade.
Nu râde dragă râu
Mai mult decât se poate
Ci poartă la al tău brâu
Stropii cei reci de munte.
Nu spune tu drag soare
Că nu privești înaltul
Când chiar și din ea mare
Răsai la orizontul...
Nu rătăci tu lună
Prin nopțile de opal
Mai bine poartă o cunună
La ce va fi un ultim val.
Căci ce e sus rămâne amorf
Și uită a se plange
Iar ce e jos - vai pui de filozof
La vremuri de răscruce,
Numai amarul poate spune
În anotimp frivol
Că ea iubirea va repune
Dreptatea-n drept doar benevol.