Ce aș putea să fac cu-atâta dor din mine?
Este imens de dulce-ți pot vopsi tavanul,
Și ploaia de cicoare ce cade pentru tine
Va face dușumeaua profundă, ca oceanul.

Și gura mea nebună pe formele-ți celeste,
În șoaptă te dezbracă de versul pământesc,
Și unda de cicoare, cum ea mărturisește ,
Ne umple de dorințe, ce buzele-ndulcesc.

Te port apoi în brațe și te întind pe timp,
Tu, Lună,-nchide ochii și fără să îți spun,
Am să îți sorb cu sete din orice anotimp,
Și Soare de amiază, în corpul tău apun.