Pe-atunci ploile aveau același miros
De humă mierată cu frunze
Și-aleile ostenite se îngreuiau la fel
De amurguri ude.

Mai țin încă minte
nările desfășurate
Pe firele albe ale picurilor,
Pieptul deschis larg,
Tâmplele împachetate frumos în
Vise ruginii de iubire.

Dar parcă înaltul se cerne acum
Prea-ncet prin cuta trecutelor.
Aleile-s parcă știute
Și toate-s parcă prea ude...