Sunt uneori o goală scoică,
când umplu cerul de cuvinte
Pline ca sânii albi, de doică,
cu lapte, hrană pentru minte.

Pe-ascuns beau îngerii din ele
și-și amintesc de început,
Simt gustul încă de-acuarele,
caci din icoane sau născut.

Stele și nori zac în noroie,
e toamnă iar pe Marea-naltă,
Se ofilesc căzând în ploaie,
frații ciopliți de-aceiași dalta.

Alerg prin mine de-astă vară,
să prind un vis ce nu mă știe,
Vreau șoaptele să-i scot afară,
până la fruntea mea ce scrie.

Ține un nor în brațe-un fulger
și-l leagănă cu-atâta teamă
De parcă-ar fi un pui de înger,
păzit de-ngrijorata mamă.