Daoi

motto:
niciodată omul nu a fost capabil să-și răspundă la întrebarea: „cine sunt eu”. va intui probabil un răspuns atunci când va avea puterea de verticalitate a lupului.


primul nume s-a așezat ca o zăpadă peste buzele mele
daoi
lupii au deschis cu boturile lor toate porțile
și când urletul a ajuns în dreptul pomului cu frunzele căzute
al doilea nume s-a petrecut pe după noapte
zamolxe
cuprinzând luna într-o mână străină
care cunoștea atât de bine numele pomului uscat
a încremenit încremenind cercuri într-un pătrat însă
boturi de lupi
au pătruns în rădăcini și urme care duceau spre iad
o lampă ardea singură într-o casă de la marginea lumii
ai fi zis că cineva a pus acolo un râu plin cu pești
și un munte peste care s-a urcat o umbră a câmpiei verzi
dar nu era decât un drum
și un om care a fugit din jurul celorlalți
ca un soldat scăpat din cel mai aprig război al urii
din hornul casei atârna un șarpe bătrân
daoi aprindea lampa
zăpada îi cădea pe umeri
dar umerii lui sprijineau încă rădăcini de copaci vii
purtau plânsetul satului pierdut de mult în timp
și timpul pierdut după muntele care avea să-i fie sprijin urcându-se chiar și el pe umerii lui
ascuns sub rădăcini
un singur lup a rămas la picioarele acestui nume
căutând o singură frunză verde pentru stăpânul lui nins.