Meandre -45- Piața Ian Palah.

Mihai pășea pe trotuar căutând din ochi un om pe care să-l întrebe despre piața în care studentul acela vestit, Ian Palah, își dăduse foc în semn de protest la invazia rușilor în Cehoslovacia. Un camion militar rusesc a trecut în viteză. Amintirea vremii când rușii invadaseră Cehoslovacia l-a făcut să se așeze pe o bancă. Ce discurs magnific ținuse Ceaușscu la acel moment! Un exemplu de demnitate, un gest de mare patriotism și de afirmare a identității și demnității naționale. Tânărul liceean care era, inundat de un real patriotism, a dorit să meargă să se ofere voluntar. Acel „Treceți batalioane române Carpații „ era o melodie ajunsă șlagăr. Nu s-a ajuns până acolo dar sentimentul antirus era maxim. Toate sentimentele de ură împotriva cotropitorului sovietic, au revenit din mentalul părinților și bunicilor și l-au determinat alăturide mulți alți tineri și adolescenți să meargă la ambasada U.R.S.S., să protesteze, să arunce cu ouă în fațada ambasadei.
Trecuse acea furie și Mihai, fiu de ceferist, a plecat la mare cu un prieten , Corneliu, profitând că aveau permise pe calea ferată, intenționând să se întoarcă cu un tren de noapte. Suta aia de lei, strânsă cu multe sacrificii, părea că nu avea limite.
Au ajuns la Constanța și evident că stațiunea Mamaia îi atrăgea ca un magnet. Suedezele și cehoaicele, sirene blonde și înalte, erau din belșug și era de notorietate disponibilitatea lor sexuală către români. „Club 33“, alături de „Mediteranian „ era un club mai special în care nu puteai pătrunde altfel decât invitat de un străin. Corneliu o rupea în engleză așa că această facilitate alături de faptul că înălțimea îl recomanda a fi mai mare decât era în realitate, le-a oferit prilejul de a se împrieteni cu două blonde înalte.
Muzica puternică, veselia generală, băuturile care curgeau din belșug, au aprins sângele tânăr.În curtea dinspre plajă a clubului erau câteva mese de tablă pe care s-au consumat scenele de sex tineresc. Dimineața a prins pe cei doi adolescenți pe plajă, dormind. Au făcut ochi sub razele soarelui care se ițea din valuri. Au mers la un „împinge tava „ și au mâncat cel mai ieftin meniu. Banii rămași adunați de la amândoi însumau puțin peste o sută de lei. Dorința de întoarcere în București era zero iar teama de repercursiunile fugii de acasă era ignorată. Corneliu a propus să cumpere țigări și alcool și să meargă la lipoveni la o cherhana spre Năvodari și să le propună un troc:“țigări și băutură contra pește „ iar peștele să fie vândut la turiști ca să mai aibă bani pentru a mai sta la mare. Câteva băi în mare urmate de completarea somnului au făcut ca timpul să treacă relativ repede până după amiază.
La primul magazin din Constanța au cumpărat ce și-au propus și au ieșit la șosea. O basculantă a oprit la semele lor de autostopiști și i-a dus până în dreptul cherhanalei până la care era un drum de țară de aproape doi kilometri. Soarele se apropia de linia orizontului și pe suprafața mării extrem de calmă au apărut șalupele care aduceau pescarii din larg.
Discuția cu lipovenii a purtat-o Mihai care vorbea bine rusește. După oferta făcută cu o oarecare timiditate un lipovean bătrân cu o barbă mare și albă ce acoperea în bună măsură pieptarul rubaștei i-a îndemnat:
-Luați ce vreți și cât puteți duce.
-Chiar orice?
-Da, măi copii. Dumnezeu a dat pentru toată lumea și dar din dar se face Rai.
Lotca plină până la borduri era o frumusețe. Doi moruni de peste un metru și jumătate le-au făcut cu ochiul.
-Peștii ășta doi putem să-i luăm?
-Harașo!
Cei doi pești uriași au fost prinși prin branhii cu curelele băieților și, puși pe spinare, au luat calea stațiunii. Mucusul ce se lipea pe tricouri făcea și mai greu transportul dar nu voiau să-i târâie prin praf. Ajunși la șosea au început să facă semne camioanelor. Aceeași basculantă care îi adusese a oprit și șoferul, cu un zâmbet larg, le-a zis:
-Băi, dar mare noroc ați avut la „pescuit“! Urcați în benă și vă „basculez„ la restaurantul Pelican.
Prin amabilitatea șoferului, după un ocol scurt, au coborât în fața restaurantului. Spațiul verde era mărginit de un gard de buxus, frumos tuns. Au aliniat cei doi pești cu capetele scoase la margiinea gardului și așteptau clienți. Cele câteva tentative au eșuatdin cauza dimensiunii peștilor. În cele din urmă un grup mare de studenți gălăgioși se apropia de ei.
Mihai le-a ieșit în întâmpinare:
-Măi băieți, nu vreți să tratați fetele cu ceva delicatețuri? Am un baboi frumos, de vânzare.
În aceeași clipă lui Mihai i-a venit ideia că morunul ar putea avea și icre așa că a continuat:
-În preț nu intră și icrele din el.
Morunul mai mic a fost târât din iarbă și ridicat. Băieții au izbucnit în urale iar fetele au început să scandeze: „Vrem morun!, Vrem morun! „
Negocierea a produs 1100 de lei colectați de pe la fiecare de către unul dintre studenți și briceagul lui Mihai a scos la iveală circa două kilograme de icre, împachetate pe loc în tricoul lui.
Tinerii au plecat iar băieților nu le venea să creadă ce avere au căpătat. Cu tricoul plin cu icre Mihai a intrat la restaurant și a mers la bucătărie. Bucătarul șef a încercat să-l dea afară dar la auzul cuvintelor „icre negre „ a cerut să le vadă. După o ofertă care pentru Mihai a părut enormă și după încasarea banilor, adolescentul a prins curaj:
-Dar peștele ca atare nu vă interesează?
-Să vedem!
Mihai a ieșit și s-a întors cu Corneliu și cu cel de-al doilea pește.
-Discutăm despre ce se vede nu și de icrele pe care ar putea să le aibă.
Bucătarul bătrân a pipăit peștele pe burtă apoi a propus:
-Dăm 1500 de lei pe nevăzute, vreți sau ba. Nici un leu mai mult.
Gândindu-se că ar mai fi apărut eventual și refuzul cumpărării Mihai l-a întrebat pe Corneliu din ochi...
-S-a făcut , nene, marcă banu, a răspuns Corneliu.
Puștanii aveau o sumă ce echivala cu salariul unui maistru pe trei luni.
În bazinul cu o mică fântână arteziană, amplasat mai în spatele terasei, cei doi și-au spălat hainele și s-au spălat pe cap.
Perspectiva unui lung șir de zile petrecute pe litoral, cu bani suficienți, suprapusă peste oboseala și emoțiile acumulate, i-a determinat să caute o gazdă la care să meargă în seara aceea.
-Băi, cornliu, pe strda Topraisar la nr. 19 am un unchi care este lăutar la Restaurantul Măcelăresc.
Au bătut la poartă și mătușa abia l-a recunoscut:
-Mă, tu nu ești băiatu lu Ricu a lui nașa Floarea?
-Bada, sărutmâna! Tanti, ai unde să ne culci și pe noi în seara asta?
-Intrați măi, ce întrebare e asta?
Baia caldă urmată de o ciorbă de pește și ceva pește prăjit cu mujdei de usturoi i-a dus în pragul unui somn fără vise.
De dimineață, unchiul Costel cu nevasta și cu copiii erau în jurul mesei.
-Poftă bună!
-Hai, mă, să mâncați ceva. Ia spune ce mai face nașu Ion, nașu Rică?
Toată lumea e bine.