în flori de ger (osândă-n necuvinte)
un înger scutura aripi divine
ci de la șoapta caldă te abține
ca triumfal tăcerea-n noi să intre.

apoi un prunc al vorbei de-om obține
l-om pune căpătâi la oseminte
veciilor grădini, cu muzici printre
a degete din palma care vine.

ci incantând la gura sobei basme
iubirii devânzare-n zori eram,
acoperit cu trupuri de fantasme.

de drag, o frunză rămăsese-n ram
și-am frânt-o, tremurând a iernii spasme;
acum pe tine verde te mai am...