Crivăț aspru galopează pe întinsul alb și pur,
Firav soarele rânjește printre norii plumburii;
Pe-un cal negru, în blăniță cu ciubote argintii
Amazoana solitară, suspinând privește în jur.

Ce lugubru se aude croncănitul trist de ciori,
Parcă-s urlete de lupi în zăvoiul cel din zare!
Și prin trupul delicat fără un gât de țuică tare,
Chiar de e suit pe șa, trec ai spaimei reci fiori.

Dar o cușmă sură apare prin zăpada neatinsă
Iar chiotul scurt trădează pe voinicul temerar
Ce-și arată sub cojoc coapse lungi de pădurar
Apoi fața lui se vede că-i plăcută și destinsă.

Deodată nechezând calul nervos se smucește
Din a frâului strânsoare și o ia spre iaz la trap
Iar conița pierzând toca întoarce brunetul cap
Spre chipeșul tinerel ce alergând o urmărește.

După saltul peste o groapă juna cade in omăt
Și armăsarul se oprește lângă balta înghețată;
Dar curând de brațe tari amazoana-i ridicată
Ca să cate amețită către ochi de Frumos Făt.

Ușurel înviorată de un treaz imbold primar
Palme reci așează lin pe fierbintele grumaz,
În spontana îmbrățișare trec clipele de extaz
Și sărut de basm, feeric face apusul în Gerar.